REPER ― Reînnoim Proiectul European al României.
Împreună cu voi. Pentru oameni. Pentru o Românie care are nevoie de repere.
REPER este partidul care a demonstrat că politica se poate face cu bun simț și profesionalism.
A fost fondat de cei 5 europarlamentari care formează cea mai bună delegație a României în Parlamentul European din 2007 încoace: Ramona Strugariu, Dragoș Pîslaru, Dacian Cioloș, Dragoș Tudorache și Alin Mituța. Alături de ei au venit apoi 10 parlamentari, care ne arată în fiecare zi că politica pe bune se face prin colaborare și negociere. Nu prin scandal și dezinformare. De la încrederea că se poate, ne-am adunat membri din toată țara. Acum este rândul tău să devii un REPER pe scena politicii din România.
Ce facem pentru casa noastră, Ilfovul?
Deși aflat la graniță cu Bucureștiul, județul Ilfov se confruntă în continuare cu probleme din secolul trecut: drumuri neasfaltate, lipsa canalizării, trotuarele mici sau inexistente, dezvoltări imobiliare scăpate de sub control, lipsa spațiilor verzi, iar lista poate continua la nesfârșit.
Ilfovenii pierd ore întregi traversând județul dintr-un colț în altul, pe o centură neîncăpătoare, pentru a ajunge la serviciu sau la școala copiilor din București, pentru că la noi nu avem locuri suficiente pentru elevi sau pentru copii de grădiniță.
Că ne place sau nu, toate aceste probleme nu se pot schimba altfel decât prin politică.
De aceea, am intrat și noi. Împreună ne dorim să facem din Ilfov locul în care să ne fie drag să locuim.
Așa că, dragă Ilfoveanule, ne adresăm ție și celor peste 540.000 de vecini. “Politica este locul din care poți face cel mai mult bine”, așa cum bine spunea Mihaela Miroiu. Prin urmare, hai alături de noi să dăm o altă față județului nostru și modului în care se face politică și administrație publică.